16 august 2011

Cetatea Neamt

Obiective turistice : Bucovina
Cetatea Neamt
Localizare:
Situată în partea de nord-est a judeţului Neamţ, la o depărtare de cca. 46 de km de reşedinţa acestuia şi în imediata apropiere a oraşului Tg. Neamţ, Cetatea Neamţ (sau a Neamţului) face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepţională din România. Apariţia şi existenţa sa sunt strâns legate de istoria locului, a cărei vechime coboară cu mai bine de şapte milenii în negura timpului.
Din Piatra Neamt urmarim DN15C pentru a ajunge la Targu Neamt. Daca vii dinspre Parcul Natural Vanatori Neamt, urmeaza DN15B si fa stanga spre Targu Neamt atunci cand indicatoarele iti arata.
 Aceasta harta va poate ajuta sa gasiti obiectivele turistice din zona



Istoric

Mareata cetate a fost ridicata in timpul Domnului Petru I al Moldovei, dar cea mai prielnica perioada unei dezvoltari este aceea din timpul domniei lui Stefan cel Mare si Sfant, cetatea fiind inclusa in sistemul de cetati fortareata, cetate cu rol in apararea Moldovei in luptele cu inamicii. Poate ca cel mai bun moment al cetatii este acela cand in 1691 a rezistat atacului polonezilor condusi de Ioan Sobieski. Aceeasi batalie a fost descrisa de Costache Negruzzi in nuvela “Sobieski si Romanii”, dar a cunoscut si o ecranizare in anii 1914, purtand acelasi nume sub regia lui Emil Garleanu.
Zidurile trecute de ani ale cetatii stau de paza pe malul Ozanei , pe Culmea Plaiesului. Cetatea sade pe partea de vest a orasului Targu Neamt, si este des comparata cu un cuib de vulturi, cuib atacat ani la rand de dusmani pentru ca multi sunt cei ce au dorit sa o cotropeasca. Constructia cetatii s-a facut in doua etape, prima in timpul Domnului Musat si a doua in timpul lui Stefan cel Mare.
In timpul domniei lui Petru I, s-a construit un fort central, aproape de forma patrata; constructia este realizata in trepte, adaptata la forma terenului pe care s-a realizat monumentul istoric. Peste trepte s-au ridicat ziduri groase de 2-3 m si inalte de 12 m, prevazute cu creneluri si cu tunuri, patru la numar, cu rol de aparare in colturi. La exterior, zidurile sunt sustinute de 15 contraforturi, puternice si impunatoare. In curtea interioara domneste o fantana care ajunge la panza freatica. Ziduri construite inca din vremurile conducatorului Musat s-au conservat excelent pana in zilele acestea.
In etapa a doua de constructie a cetatii, in timpul domniei lui Stefan cel Mare, cetatii i s-au atribuit 800 m2 de curte exterioara si s-au ridicat noi ziduri de aparare. Vechile ziduri s-au inaltat cu inca 20 de m si un nou sant de aparare adanc de 15 m si lung de 25  a fost sapat. Peste sant s-a construit un pod arcuit care asigura intrarea in cetate; podul este sprijinit pe piloni de piatra, 11 la numar care sunt refacuti cu timpul. Portiunea dintre ultimul pilon si zidul exterior al cetatii se ridica, despartind cetatea de restul podului. Intrarea in cetate se inchide cu o punte ridicata cu ajutorul lanturilor. In aceasta perioada s-au ridicat cladirile din curtea interioara, cu casele in care locuiau domnii curtii pe o latura, locuintele domnitorilor pe o alta latura, biserica, depozitele pentru hrana si munitie, locuinte si ateliere pentru mesterii ce faureau armele de lupta si nu numai.
Materialele folosite la constructie in cele doua perioade de inaltare a cetatii au fost luate din apropiere: gresie, sisturi verzi, bolovani, pietris, nisip. Mortarul folosit facea priza perfecta si, dupa peste 600 de ani s-a dovedit a fi cu mult mai util si mai rezistent decat piatra. Modul in care a fost pegatit pentru constructie nu a fost descoperit, dar se stie ca in compozitia lui se gaseste nisip, piatra sfaramata, caramida pisata si mangal.
Cetatea era condusa de un parcalab, cu mari functii administrative, militare si judecatoresti in tot tinutul.
In sase veacuri in care cetatea a stat falnica pazind Ozana, doar o data si-a deschis portile  fara lupta, pentru Domnul tuturor romanilor, Mihai Viteazul (Alexandru Vlahuta). Dupa ce in anul 1395 a rezistat sub domnia Domnului Musat, atacului trupelor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, respinge in anii 1476, sub domnia lui Stefan cel Mare si Sfant, atacul lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, cel din urma conducant peste de 200.000 de soldati, o armata puternica. Cronicarul armatei turcesti, Angiolello, mentioneaza: “…intorcandu-se tabara pe alta cale, ne-am dus la un castel puternic, situat in munti, in care se gaseau prizonierii prinsi cu un an mai inainte, in iarna, cand a fost zdrobit pasa Soliman … Facand incercarea de a cuprinde fortareata amintita, s-au asezat sapte bombarde si in decurs de opt zile s-a facut incercarea de a o cuprinde, dar doua din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau in fortareata nu voiau sa stea de vorba si toti se aparau cu artilerie si nu le pasa de noi.” Turcii s-au retras atunci, iar cetatea a ramas plina de glorie, dar cu doliu in vesmant si in inima pentru parcalabul Arbore, cel care din 1471 condusese cetatea si tinutul.
Chiar si dupa domnia lui Stefan cel Mare, Cetata Palat a Neamtului reprezinta un important loc pe harta de aparare a Romaniei, in timpul domnitorilor Bogdan al III-lea, Stefanita si Petru Rares, din 1504 pana in 1546, timp de 42 de ani.

Programul de vizitare al Cetatii Neamtului este de luni pana duminica intre orele 09.00-17.00. Tariful de vizitare este de 5 lei pentru adulti si 3 lei pentru copii, dar daca vrei sa pleci cu fotografii de acolo mai ai nevoie de 10 lei.

Pana la cetate se urca pe un drum pietruit si putin abrupt veti intelege imediat de ce nu a fost cucerita niciodata .
Odata intrati in cetate veti simti maretiia acesteia , zidurile pastreaza urmele istoriei scrise pe aceste meleaguri .

Aici puteti gasi incaperi ce prezinta istoria locurilor, sunt refacute chipuri ale plaiesilor ce luptau pentru apararea tinuturilor .
Sala de consfatuire

Remarcabilă era noua cale de acces în cetate, reprezentată de un pod arcuit, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică. Elevaţia podului era, probabil, sub formă de boltă zidită tot din piatră, ca şi pilonii. Forma arcuită a podului, care este în mare parte paralel cu bastioanele, cât şi lungimea sa, îi obliga pe duşmani, atunci când atacau, să se expună mai mult timp loviturilor apărătorilor cetăţii. Se crede că orientarea podului îi obliga pe atacanţi să-şi mute scutul din mâna stângă în mâna dreaptă, ceea ce ducea la diminuarea atacului. Porţiunea de pod dintre ultimul pilon şi zidul bastionului era mobilă, putând fi ridicată printr-un sistem de scripeţi. Tot mobil era şi podul din faţa porţii principale realizată în timpul lui Ştefan cel Mare, prin turnul de nord-est. Se pare că aici au fost porţi duble, atât la intrarea cât şi la ieşirea din turn, unde se pot vedea cu uşurinţă cele două stiluri constructive: gotic şi romanic. Ca măsuri suplimentare de supraveghere au fost construite, la intrarea în curtea exterioară, două capcane cu trape, cunoscute şi sub numele de "curse de şobolani sau de şoareci".

De la capătul podului, legătura cu satele din jur se făcea pe un drum ce ocolea vârful Cerdacului, cu acces la drumul spre Baia şi Suceava, dar şi la oraşul de jos. Calea actuală de acces spre cetate a fost amenajată mult mai târziu, în timpul domniei lui Mihalache Sturza, la 1834.
După cum dovedesc o serie de izvoare narative şi observaţiile arheologice, unele căi de acces erau fortificate cu "părcane", sub formă de şanţuri întărite cu palisade, pentru a împiedica accesul inamicilor.
Întărită prin lucrările făcute în timpul lui Ştefan cel Mare, cu şanţul de apărare flancat cu bastioane puternice, cu ziduri supraînălţate, cu căi de acces pe care era imposibil să se transporte "maşini" de luptă pentru distrugerea zidurilor, Cetatea Neamţ a devenit una din cele mai puternice cetăţi din Ţara Moldovei.

La construcţia cetăţii au fost folosiţi meşteri pricepuţi, care au mai lucrat probabil şi la alte asemenea fortificaţii. Stilul gotic, evident la ancadramentele de porţi şi ferestre, subliniază prezenţa unor meşteri transilvăneni, probabil de la Bistriţa şi Rodna, oraşe cu care Ştefan cel Mare a avut legături strânse. Majoritatea încăperilor, cu excepţia celor din turnuri, care erau separate prin plafoane sprijinite pe grinzi groase de stejar, aveau arcade boltite realizate din cărămidă, sprijinite pe laterale şi la capete pe elevaţia rezistentă din piatră a zidurilor groase. Fragmentele de ancadramente de la uşi şi ferestre, cât şi unii piloni de susţinere, descoperiţi în molozul ruinelor, dovedesc atât competenţa meşterilor pietrari, cât şi grija de a se realiza un lucru frumos. Sub conducerea acestora, la o lucrare de aşa proporţii a participat, desigur, şi un număr însemnat de salahori, la căratul unui volum aşa de mare de piatră şi a celorlalte materiale de construcţie: lemn, cărămidă, var, nisip etc. Aceşti oameni proveneau din locuitorii satelor ocolului, care aveau, aşa cum precizează documentele vremii, obligaţia prestării "muncii la cetăţi", fie cu carele, fie cu braţele. Dar pentru că asemenea lucrări trebuiau terminate într-un timp cât mai scurt, fiind patronate de însăşi autoritatea domnească, la realizarea lor erau mobilizaţi şi târgoveţii, robii de pe moşii, oştenii şi prizonierii.
 

Materialul din construcţie este în cea mai mare parte piatră de râu, probabil din părţile Pipirigului, folosită atât ca elevaţie, cât şi ca umplutură a zidurilor. La construcţia arcadelor, pervazurilor, pilonilor şi a contraforţilor a fost folosită piatra de carieră de la Domesnic şi Gura Secului. O cantitate apreciabilă de rocă de gresie verzuie provine chiar din stânca de la baza Culmii Pleşului.
Analiza compoziţiei mortarului arată că acesta a fost făcut dintr-un var hidraulic în amestec cu nisip, microprundişuri, cărămidă sfărâmată şi praf de mangal, care au alcătuit un liant foarte rezistent. Pe anumite porţiuni de zid, supuse mai mult acţiunii agenţilor naturali, se poate vedea că mortarul a rezistat chiar mai bine decât piatra!
Cele mai multe încăperi erau destinate nevoilor garnizoanei militare, care poate să fi avut, în mod obişnuit, aproximativ 300 de oameni.
Fântâna din curtea interioară, cu o adâncime apreciabilă, care a fost săpată parţial cu prilejul lucrărilor de restaurare, pare a fi un adevărat depozit arheologic, nevalorificat din punct de vedere ştiinţific. Că a fost fântână şi nu un simplu bazin de apă, aşa cum ar fi tentaţi unii să creadă, interesante sunt informaţiile din aşa-zisul Jurnal întocmit de unul din secretarii lui I. Sobietski, care consemnează că fântâna din cetate era foarte bună, din piatră, adâncă şi cu apă sănătoasă şi frumoasă. Cronica Anonimă a Ţării Moldovei, referindu-se la baricadarea austriecilor în Cetatea Neamţului la 1717, arată că aceştia au "deschisu puţul celu vechiu şi adâncu al cetăţii" pentru a se aproviziona cu apă.

Cahle de teracotă

În curtea interioară, ca şi în cea exterioară, au fost unele construcţii uşoare, ale căror urme au dispărut în mare parte. Săpăturile arheologice au scos la iveală, de exemplu, că în curtea exterioară, lângă zidul din partea dreaptă a porţii muşatine, a existat un cuptor, care după materialul ceramic databil dovedeşte că a funcţionat spre sfârşitul veacului al XVII-lea.
În legătură cu podul de acces în cetate, ale cărui dimensiuni au suferit modificări în timp, deţinem informaţia că avea lungimea de 80 picioare şi lărgimea de 12 picioare la sfârşitul secolului al XVII-lea. Când au intrat polonezii în cetate, la 1691, acesta nu mai era funcţionabil, motiv pentru care şi intrarea se făcea pe o potecă prin partea de nord-vest. "A fost pod pe stâlpi mari de piatră, care stau în picioare. În cetate se intră printr-o portiţă întunecoasă", notează cronicarul în Jurnal. Este posibil ca podul să fi fost distrus încă din 1674, din iniţiativa lui Dumitraşcu Cantacuzino.
Recomand vizitarea acestei cetati este printre cele mai frumoase din tara
 
blog comments powered by Disqus