Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.
Prima oprire a fost parcul Coloanei fara sfarsit in care gasim Coloana Infinitului, dar si primul Obiectiv di Ansamblul monumental Calea Eroilor.
"Coloana sacrificiului infinit" dat de eroii nostri pentru reîntregirea neamului. Numărul modulelor din care este alcatuită coloana reprezintă anul când România a intrat în primul război mondial şi se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv.
Urmatoarea oprire Parcul central, unde ne intampina inca de la intrare Poarta Sarutului.
Monumentul "Intregirii neamului", compus din doi stâlpi fiecare stâlp alcatuit din alţi 4 stâlpi uniti la partea de sus cu o grindă. Sărutul înseamnă unirea. Cei 8 stâlpi reprezintă cele 8 regiuni care se alipiseră patriei mamă, România.
Aceeasi alee a parcului se termina cu Masa Tacerii.
"Masa apostolilor neamului", compusă din 12 scaune (reprezentând apostolii) în mijloc aflându-se Iisus Christos.
Brâncuşi a fost un sculptor simbolist iar comuniştilor nu le-au placut numele date de Brâncuşi, operelor lui, afirma doctorul Traian Stoicoiu.
Alte opere ale aceluiasi Brancusi sunt:
Domnişoara Pogany
si
Muză adormită
În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
Alte opere ale aceluiasi Brancusi sunt:
Domnişoara Pogany
si
Muză adormită
În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
"Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor."